Britt Reid este un playboy petrecaret si rasfatat din Los Angeles, al
carui tata este proprietarul ziarului The Sentinel si detinatorul unui
imperiu financiar. Atunci cand parintele lui James Reid decedeaza in
conditii suspecte, tanarul Britt se trezeste brusc la conducerea celui
mai profitabil trust de presa din oras si simte pentru prima data in
viata ca are un scop precis si nobil si anume sa se foloseasca de averea
mostenita pentru a combate crima organizata. Cu ajutorul unui angajat
constiincios si inventiv pe nume Kato, care este expert in arte martiale
si care a construit un automobil indestructibil dotat cu toate armele
imaginabile si botezat The Black Beauty, Britt Reid se transforma
intr-un supererou numit The Green Hornet si colinda strazile in timpul
noptii pentru a eradica infractionalitatea. Unindu-si fortele cu Kato si
cu noua lui secretara Lenore Case, The Green Hornet trebuie sa-l
invinga pe diabolicul Benjamin Chudnofsky, cel care a reunit toate
bandele de criminali sub puterea lui si care vrea sa-l ucida pe
supereroul ce ii zadarniceste planurile.