După 18 sezoane, 400 de episoade şi numeroase premii (printre care Premiul Peabody, 23 de premii Emmy şi titlul de "cel mai bun serial al secolului XX" acordat de Time), The Simpsons ajunge pe marele ecran.De data aceasta, Homer trebuie să salveze omenirea de o catastrofă pe care el însuşi a provocat-o. Este vorba despre noul animal de companie al lui Homer - un porc - şi depozitul de deşeuri radioactive din Springfield, o combinaţie care declanşează o calamitate un dezastru fără precedent în istoria oraşului. Ca urmare, Marge este furioasă pe prostia momumentală a lui Homer şi o bandă de indivizi dornici de răzbunare atacă casa familiei Simpson.Locuitorii oraşului Springfield au toate motivele să-l urască pe Homer. De asemenea, catastrofa provocată de Homer atrage atenţia preşedintelui SUA Arnold Schwarzenegger şi a şefului Agenţiei de Protecţie a Mediului, Russ Cargill, care elaborează un plan de acţiune. În timp ce soarta oraşului şi a întregii lumi atârnă în balanţă, Homer trece printr-o fază de pocăinţă, cerându-şi iertare de la Marge, încercând să-şi reunească familia despărţită după ce fugise de atacatori şi să-şi salveze oraşul.